Buna seara! Societatea imi impune sa o numesc buna, sa imi ascund tristetea si lacrimile si findca conventia o cere, sa o numesc buna…

Buna seara!

Ce daca pentru mine nu e? Poate pentru restul lumii nu conteaza ceea ce simt eu, ce, mie mi-ar pasa daca altora nu le e bine? Ba bine ca nu… Doar daca mi-ar fi foarte apropiati. Si chiar si asa poate ca nu m-ar afecta cu adevarat. Pare dur? Nu e. Deloc. Empatia in societatea de astazi nu e nimic altceva decat un gest mecanic. “Stiu cum te simti, te inteleg…” La ce bun? Fiecare ne bazam pe forta proprie a celuilat de recuperare…”doar singur vei gasi raspunsul”, “doar tu stii cel mai bine ce simti”, “doar in tine vei gasi raspunsul framantarilor tale”. In consecinta, ce sens isi mai au toate cuvintele de alinare si imbratisari cersite?

Ei bine, pentru o persoana care se hraneste cu sentimente, vise, sperante…au. Si au atata influenta incat neavand parte de ele te afunzi mai tare. De ce zic asta? Pentru ca sunt una dintre cele persoane. Si pentru ca nu mi-e de ajuns sa incerc sa ma regasesc in mine.

Si iata cum de am ajuns sa blogguiesc… Trist, nu mi-am dorit sa fie asta salutul in lumea virtula. Dar aici nu ma judeca si nu ma inteaba nimeni de ce nu am chef sa spun “buna seara”, ba dimpotriva, aici pot striga in gura mare ca in acest moment NU E BUNA!!!

Pot vorbi liber, nu e un monolog, poate voi primi commenturi. Aceasta posibilitate tine loc de interlocutor. Si la fel fiecare va citi… Cu efect intarziat, desigur… Cine stie? Poate cand voi fi citita pentru mine va fi buna seara, sau poate nici nu va fi seara…

Ma reintorc pe poteca bataliei cu temerile mele. Mi-s de neinteles. Atat eu, cat si multe alte aspecte. Am ganduri care nu ma lasa sa ma odihnesc si pe care trebuie sa le pun la munca in vederea aflarii mele…

BUNA SEARA!!!!