colindand cu LumeBuna :)

intens linistit

Nici nu stiu cu ce sa incep. Simt prea multe asta seara. Ceva se termina, altceva incepe. Si simt ca adun tot mai multe. Strang pe madulare etape ale devenirii mele. Si tot va sa vie…

Am incheiat ultima sesiune din studentia mea. Am crezut ca ma voi simti eliberata de stres si ca voi sari in sus de bucurie dupa ultimul examen. M-am dus senina la universitate. Am plecat insa impovarata de mahnire. Ca nu am dat poate tot ce am putut la fiecare examen, ca nu m-am daruit pe mine si ca nu m-am detasat de clisee. Teama ca va sa vie asupra-mi un alt strat de responsabilitati, ca mai fac un pas in afara umbrelei sub care m-a cocolosit familia. O strangere de inima din cele mai ciudate si greu de exprimat in cuvinte.

O nostalgie si secvente filmice din acesti trei ani. Un pumn de viata.

„Anca M. e  colega cu ochişori blânzi şi zâmbitori, gata mereu să-i ajute pe ceilalţi. O îndrăgeşti neAPĂRAT! Ca o bună comunicatoare, când începe să prezinte ceva…e greu să o mai opreşti.

Mereu implicată în activităţi pentru a face Lumea Bună, mereu meditând la Whichway s-o apuce…”

Asta las in spate printre dragele mele colege alaturi de care am trudit proiecte si campanii ! Multumesc Anca A., multumesc Denisa!

Mai e si un dulap intr-o usa, fara partea din spate, cu un sertar montat gresit care asteapta sa imi asez hainutele acolo ! Si cate furnicaturi!!!

Si mai sunt si oameni dragi care imi coloreaza viata din ce in ce mai increzator! Inspir insufletire, liniste si multe sperante !

P.S. La munte a fost grozaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaav! Am legat vreo doua temeri la ochi si am traversat apa mergand pe busteni, am urcat pe scari prinse intre stanci, la inaltimi ametiitoare! Dar ajutata si sustinuta mereu! Va multumesc, LumeBuna! Imi sunteti tare dragi!

Hai cu noi!!!

Pe 20 mai esti asteptat la TNB pentru a fi alaturi de echipa Lumebuna!

Nu te speria, vor fi imbratisari in 111 orase, nu doar in Bucuresti !

Tot ce trebuie sa faci e sa te inscrii si sa rasfoiesti un ghid ! Povesteste-le si prietenilor, sigur vor vrea si ei!

Iata una dintre impresiile unui suflet care si-a deschis larg bratele pentru doritorii de imbratisari:

„M-am simtit fericita. Am zambit toata ziua. Am uitat si de frig si ca batea vantul si ca imi era foame, sete. Pur si simplu traiam momentul. Imi plac mult copii si astazi am avut ocazia sa fiu mai mult in preajma lor, sa ma joc cu ei, sa vorbesc cu ei si sa ii iau si in brate. Ma simt bine si in preajma batraneilor care iti zambesc din suflet si te strang in brate cu toata caldura lor. A fost, pentru mine cel putin, o zi in care m-am simtit OM.”   Bianca – Iasi

Afla tot ce vrei sa stii si ce trebuie sa faci de aici  http://freehugs.lumebuna.ro/! Avem si poze si filmulete pentru cei care inca nu s-au lasat convinsi

Batem palma, nu? Hai ca ne vedem acolo! Deschisi si colorati !

P.S.  De ti-a placut proiectul si vrei sa afle cat mai multa lume despre el, poti pune unul dintre bannere la tine pe blog sau pe site Aici sunt! Vei fi rasplatit cu zambete si imbratisari, ba mai mult, te vei afla si in blogroll alaturi de alti sustinatori

fericire

Ieri seara am “surprins” un om drag noua, pe Mihail; am uneltit pete de culoare si multe zambete pentru a-i sarbatori ziua! Si cum nu toti cei adunati acolo ne cunosteam, sau cel putin nu atat de bine, Mihail ne-a propus sa luam parte la un act de prezentare mai plin, un exercitiu de sinteza, de cunoastere, dar totodata teribil de dulce si haios!

Trebuia, pe rand ,  sa ne spunem numele (real, de scena, sau al altuia ), apoi sa dezvoltam in cateva cuvinte, propozitii, fraze (depindea de cat de vorbaret era fiecare sau de cat de mult voia sa impartaseasca si altora din viziunea proprie) ce inseamna pentru noi FERICIREA!

Faaaain mi-am zis! Si cred ca a fost pentru prima data de demult cand am realizat ca am fost/sunt fericita, dar ca nu stiu sa mi-o definesc foarte bine, ca nu m-am gandit de prea multe ori atat de constient la din ce e ea plasmuita. Asta pentru ca de prea multe ori zic, eu, prefer sa traiesc plin, fara sa imi mai pun intrebari. Nu stiu daca e bine, uneori mi-ar prinde bine sa mai si cumpanesc lucrurile si sa-mi mai potentez impulsivitatea, realizez asta cand nu mi-e bine. Dar apoi, cele mai savuroase si mai fericite momente pentru mine au fost cele cu care viata m-a surpins asa, intr-un stil nervos, iute. Si nu imi pare rau pentru nimic, imi place sa-mi consum astfel fiecare sansa de fericire, chiar daca apoi stiu ca interveni un episod in care ma voi certa singura ca nu am folosit mai mult balanta !

Ma face fericita privirea aprig vie a omului pe care il iubesc (si gadil, si stresez, si bucur, si..si…lista deschisa ), cantecul pasarelelor dimineata/cand refuz sa ma trezesc, telefonul mamei si al tatei, discutiile lungi cu fetele in bucatarie (stiu ele care), flirtul constient si constientizat, magaierile care-mi dau fiori fiorosi, sa citesc in camera mea la lumina bostanului muncit cu atata sarg si drag impreuna cu tati si transformat in veioza, sa gatesc pentru noi doi si pentru prieteni, sa zambesc, sa fiu lasata sa vorbesc ca o moara stricata cand sunt nervoasa, sa gadil, sa fac dragoste cu ardoare si apoi sa imi las trupul sa leneveasca langa al tau, sa-mi imaginez tot soiul de personaje din nori, sa merg desculta prin iarba, sa imi las imaginatia sa zburde pe la mare, sa ciufulesc lumea (cer mereu permisiunea, sunt in proportie de 99% refuzata, dar tot imi infig nastrusnic mainile in parul lor )… si as completa asa pana ce mi-ar obosi degetele si m-as plictisi de tastat, dar s-ar pierde tot farmecul a ceea ce am cules mai sus! Sunt doar cateva ganduri, primele, care mi-au venit in minte in acest exercitiu. Am vrut sa il repet pentru ca aseara l-am restrans cu mult!

Fericirea ne face frumosi, cei mai frumosi!

Anatole France era de parere ca de cele mai multe ori, ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoastem.

Desi e trist, e destul de actual acest citat. Nu suntem fericiti pentru ca NU avem destul, pentru ca NU suntem intr-un anumit fel, pentru ca NU am reusit acel ceva, garantul unei fericiri iluzorii. Ne-ar fi mult mai usor si bine sa invatam tot mai mult sa fim fericiti cu ce avem, dorindu-ne mai mult doar in masura in care ne creste si emotional/spritual, sa multumim si sa ne bucuram de ce traim (sa nu cadem in capcana de a nu mai vedea padurea de copaci, cum bine tot spune maie), doar de noi depinde sa ne recunoastem fericiti!