Ganduri

Au trecut ani…

An angel

Da, as avea multe altele sa vi le insir aici, mult mai “pertinente” poate, lucruri mai interesante si mai serioase, DA, dar nu am chef azi! Si nici ieri nu am avut!

Va voi povesti si despre proiecte captivante, idei minunate care asteapta sa fie puse in practica, nu le las in umbra, dar azi e asa o visare frumoasa prin mine incat nu vreau altceva decat sa va impartasesc una dintre obsesiile mele.

Dimineata am obiceiul sa imi aleg o melodie pe care sa ma trezesc, aleatoriu sau nu, depinzand de starea mea! Azi eram nervoasa ca nu imi merge netul si ca nu pot asculta postul meu de radio preferat, aveam nevoie de o melodie linistitoare, sa-mi mai domoleasca cretii si fiorii fiorosi de pe sira spinarii !

Ok, am deschis winampul si am dat play fara sa ma mai uit, ascult ce-o fi! Am ascultat melodia de mai sus! Dati click si voi! Merita ascultata pe fundalul lecturii! Si nu m-a atras foarte mult, o stiam, e veche! Eram si eu mai tinerica !

Dar apoi m-au napadit amintirile! Sfarsitul liceului, ideea trasnita a Alinei de a face un filmulet, chipiul angelic al Corinei, rujul de un rosu demonic al dracusorului intruhipat de mine! Cum sa nu razi? Si ce codite cornite aveam, cat de mirati erau vecinii la vazul unei astfel de “intruchipari”, cat de mult am putut rade alaturi de colegi dragi!

Un 1 Iunie memorabil! Desigur, tin sa mentionez ca orice asemanare cu realitatea a personajelor ce ne-au revenit e pur si simplu intamplatoare si ca totul trebuie tratat ca un pamflet !

Apoi, cu ajutorul efectului miraculos al demachiantului (mult, mult) m-am preschimbat intr-un copil si am mers sa ne jucam cu multi ingerasi in Gradina Publica! Popice! Cu Tili! Mama lor de popice, nu puteau si ele sa fie mai grele si sa nu cada asa des, sa tina cont de spatele meu subred?!! Multe multe zambete si voie buna leg de acel 1 Iunie! Si multe dulciuri, multe fete de copii si pe noi stand toate patru ( Geanina, Cori, Tili si eu) pe scarile de la ” morcov” (stiu focsanenii despre ce e vb) molfaind cu pofta jeleuri si pozand mandre foc cu sepcile si ecusoanele de voluntari ai Primariei!

Si merge de minune amintirea cu melodia si poza trimisa acu vreo 2 zile de Cori; ca sa vedeti cum le reuneste viata! O poza trimisa de un ingeras catre un dracusor!

Amintirea era la pachet, clar!

Cu mult mult drag si dor,

Ancuta!

P.S. E musai sa facem un grup sau un blog al nostru si sa ne strangem acolo un tezaur al nostru, al cuzistelor! Cum era? Suntem cuzisti, perfectionisti… Niciodata nu l-am retinut, rusine mie!

AM FACUT ROST DE POZA DE LA MORCOV Iata-ne! Pe trei dintre noi… Tili Lili facea poza Deci, in ordinea numerelor de pe tricou, de la stanga la dreapta ( si de data asta m-am asigurat ca nu le-am mai incurcat) o avem pe Geaninelu’, pe Cori si pe…  moi!

zambet pentru noi

Am dat din intamplare, cautand cu totul altceva printre niste foi cam ingalbenite de vreme – de pe vremea liceului – de un servetel albastru cu o imensa floarea soarelui. Nu e un simplu sevetel de masa de vreme ce l-am pastrat, mi-am zis. Cu toate astea, ma gandeam ca nici ceva foarte important nu are cum sa fie, pentru ca nu as fi putut uita. Eh… nu pentru prima oara m-am inselat. Se pare ca timpul si cotidianul chiar ne prafuiesc unele amintiri despre care in veci nu am fi crezut  ca le vom uita culoarea. L-am despaturit. Toata floarea era plina de fete zambitoare si de cateva cuvinte, “Nu vrei sa imi zambesti si te incapatanezi sa te uratesti bocind, foarte bine, te gadil!”

Asta era -si inca mai- e una dintre cele mai “dureroase” amenintari catre mine. Nu de alta, dar chiar ma gadil foarte tare, peste tot si cu mare usurinta ! Dar smulge si zambete, ce-i drept. Iar el stia, asumandu-si pana si posibilitatea de a fi lovit, din reactie, desigur .

Uite ca a mers si astazi, inca de dimineata. Si fara sa mai fii printre noi, fara sa ma gadili, fara sa plang! Si intre noi fie vorba, mai bine radeam, ca de nu urma cea de-a doua varianta, imi cantai refrenul nostru preferat “sing, sing, sing….”

TE MANANC! Am zis!!!

“Grupul restrans are pana in 5 membrii“! Asa incepea unul dintre cursurile mele. Daca stau bine sa ma gandesc era chiar seminar. Unul la care nu se prea ingramadea lumea, iar profa’ cunostea toti studentii ei fideli. Desigur, primul seminar unde faceam act de prezenta pe acel semestru.

Nu am ramas deloc neobservata. Iar se cere un desigur…. nu eu atrageam atentia, ci persoana de alaturi. Noi avem vreo 5 baieti in toata seria, acum mai era prezent unul, dar… deosebit de ceilalti pe care nu sunt sigura ca i-as incadra printre “masculi” . Am facut tot parcursul acesta pentru a ajunge la scuza greselii mele imense. Cum, Anca, sa scrii cu doi de “i”, cum? Poi e simplu tare… ma fura peisajul, mana imi aluneca, privirea nu avea directie in fata, ci in lateral…atentie distributiva, atentie distributiva…dar nu impartita in mod egal!

Urmarea: “Mama ei de limba romana! TE MANANC! Am zis!”  Am respectat intocmai cum era scris, monsieur! Pana si sublinierea… doar ca la tine era dubla !

Mai era si o inimioara ochioasa si sprancenta pe care am regasit o reciprocitate in atentie )… Anca scria in stanga Bau, Alinutu’ raspundea Bau uau in dreapta! Lucram in echipa, desigur, doar despre asta ne tot povestea seminarista!

Cand te-ai lamurit de cum sta treaba la seminar, mi-ai cerut o coala noua. Ai asternut acolo doua frumoase poezii, le aveai in telefon.  Si cum nu se poate sa nu fi observat ca toate fetele din sala aveau privirea atintita catre tine admirativ, contemplativ (catre mine cu invidie ) ai lasat alaturi de data, semnatura si titlul fiecarei poezii si o ultima amprenta… un leitmotive in viata ta… “Sunt cel mai frumos din sala aceasta!”

Mai tii tu minte oare toate astea? Ce am cules insa de printre randurile si scrisul tremurand conteaza mult mai mult pentru mine. Erau multe dorinte si vorbe implicite, comunicam tacit, in surdina, plin! Si o astfel de comunicare e mai presus de cea verbala!

Acum partea mai putin placuta… nu degeaba am rascolit printre vechile cursuri, urmeaza sa fiu examinata din al lor continut pe care ar fi indicat sa il retin! Oricum, acum cine are un zambet mai mare ca al meu, chiar cand vine vorba de invatat? Multumesc vietii si ma gandesc cu jind la maine seara!

O buna dimineata tuturor! Sa zambiti razelor de soare si vrabiutelor… pun la cale sosirea primaverii!

“la gaya scienza”

“Trebuie să învăţăm să iubim. — Aşa ni se întîmplă cu muzica: mai întâi trebuie să învăţăm să auzim în general o temă, o melodie, s-o înţelegem, s-o deosebim, s-o izolăm şi s-o limităm ca trăire în sine, apoi este nevoie de efort şi bunăvoinţă pentru a o suporta în pofida ciudăţeniei sale, pentru a exersa pe ea răbdarea faţă de forma şi exprimarea ei şi indulgenţa faţă de straniul pe care îl conţine; vine în sfîrşit clipa în care ne-am obişnuit cu ea, cînd o aşteptăm, cînd bănuim că ne-ar lipsi dacă ar lipsi — şi ea ne ţine mai departe prinşi în mreaje, cuprinşi de vrajă, mereu, tot mereu, şi nu se opreşte pînă cînd n-am devenit adoratorii ei umili şi încântaţi, care nu-şi doresc alt bun pe lume decât pe ea şi iar pe ea. Dar nu numai cu muzica se petrec aşa lucrurile, la fel am învăţat să iubim tot ceea ce iubim astăzi. La urmă suntem întotdeauna răsplătiţi pentru bunăvoinţa noastră, pentru echitatea şi blândeţea noastră faţă de ceva străin, prin aceea că lucrul străin îşi aruncă încet vălul, arătându-se ca o nouă şi nespusă frumuseţe — este recunoştinţa sa pentru ospi­talitatea noastră. Chiar şi cel care se iubeşte pe sine însuşi va fi învăţat acest lucru pe aceeaşi cale, căci alta nu există. Şi iubirea trebuie învăţată.”

F. Nietzsche, O ştiinţă voioasă

“viata e fromosa. si o farsa neincetata!”

Sunt creata!!! Si zambareata!

Am lasat viata sa curga in directia menita fara a face nimic pentru a- grabi sau schimba cursul. Oricum, mi-a luat ceva timp sa realizez ca oricum nu as putea avea vreun efect asupra-i actionand astfel. Asadar, ma las purtata de ea prin noi lacasuri!

Sa va mai povestesc despre mine… Nu mai muncesc, am timp sa fac toate cate imi plac (aproape ), pot sa dorm cat vreau si unde vreau , ma dedic unor idei si persoane care m-au captivat. E fain sa realizezi ca esti stapan pe viata ta. Si e fain pentru mine sa am privilegiul de a imi permite sa mai fiu pana la sfarsitul acestui ultim an de facultate fetita alintata alor mei, fetita careia ii mai este ingaduit sa nu aiba alte griji decat studiul si confortul psihic. Asta nu inseamna ca apoi voi renunta a mai fi rasfatata lor, doar ca pe langa confortul psihic va trebui sa il iau in calcul si pe cel material .

M-am apucat de munca la lucrarea de licenta, am depasit deja etapa de cercetare, acum va trebui sa aplic… sa vedem cat de bine ma voi obisnui cu ideea ca am cate un deadline si ca mai trebuie sa il si respect, culmea!

Sa dezvolt un pic prima afirmatie exclamativa. M-a lovit corectitudinea… ) Sa nu cumva sa ma contraziceti si sa imi spuneti ca este gresit, voi aduce argumente! De vina e Corina… ea mi-a adus aminte de gramatica prin intrebarea daca se spune corect “ora doisprezece” sau “ora douasprezece”. Chiar…voi ce spuneti?

Mi-am dorit mereu sa am parul ondulat… noroc cu Elena, coafeza, care si-a facut curaj sa incerce sa ma faca sa vad o astfel de schimbare!!! Sar’mana Elena! A se intelege ca asta era detalierea de care vorbeam mai sus .

Pe alocuri am mai avut parte de mici conflicte menite sa ne mai condimenteze viata. Deh… ca doar fara sa te izbesti si de situatii mai delicate nu e la fel de palpitant!

Mai am o latura pe care nu o voi atinge in “scurtul” meu desfasurator… Voi spune doar atat, nici eu nu stiu mai multe, doar simt mai multe!

In final voi spune ca e biiiiiiiine! Si ca mi-am readus aminte cat de multe poate face o privire!

franturi

“Numesc teatru locul in care toate actiunile cu ganduri, cuvinte si detaliile unui discurs sau ale unor argumente sunt aratate ca intr-un teatru public unde se reprezinta tragedii si comedii.” ( Robert Fludd, Utriusque cosmi historia)

O particica din noaptea trecuta. Ma gandesc ca daca mi-as fi luat si o tigara atmosfera era una desavarsita… parul prins dezordonat, camasa larga ce imi dezgolea un umar, ochelarii, batrana mea cana de cafea, un teanc de foi si carti ravasite, insemnari peste insemnari, lumanarile si veioza din bostan din colt… si nu in cele din urma un divin post de radio cu muzica clasica instrumentala!

Sa fie intr-un ceas bun, prieteni! Am muncit cu drag si imi doresc enorm sa aduc niste zambete prin asta. Vom reusi, stiu asta!

???…

Trebuie in mod neaparat sa multumesc cuiva pentru seara minunata incheiata cu o intrebare. Asadar, “Multumesc”!

Intrebarea, desi exista mai de mult, a revenit in mine aseara. Si nu prea m-a lasat sa ma odihnesc ce-i drept. Asta pentru ca m-am gandit la un posibil raspuns la ea, cu precadere la forma sa de exprimare. Si daca e sa iti dau crezare si sa aflu raspunsul chiar in enuntul intrebarii…atunci raspunsul sta in dorinta.

Si “ma-ngandur” acum, dupa o noapte ca asta… a fost doar o intrebare sau si un semn de intrebare? Intrebarea cred, iti era cunoscuta. Nu asta voiai sa afli. Poate doar sa surprinzi licariri noi intr-un joc al privirilor si al zambetelor.

Raspunsul il vom regasi in fericirea din noi!

o stare colorata

E faaaain! E ceva ce imi place la mine azi. E ceva din Ancuta zambitoare si nastrusnica. Astazi mi-am luat liber. In curand nu va mai trebui sa fac asta, ma voi putea bucura de timpul meu in voie ,  mi-am dat demisia!

Daaa… Poate ca asta e una dintre ratiunile pentru care incep sa ma bucur de “libertatea” care mi s-a ivit din toate colturile. A venit momentul in care simt ca trebuie sa fac si eu alegeri, nu doar sa se decida pentru mine. Si daca tot s-a decis fara voia mea, dar si in directia mea… de ce sa nu valorific si situatii ca astea?

M-a speriat avantul asta. Insa parca acum gandul ca pot face ORICE ma gadila intr-un mod absolut divin. Nu m-a ingradit nimeni niciodata sa fac nimic, ar fi o nedreptate sa afirm una ca asta. Eu sunt singura care s-a incorsetat prin diverse alegeri. Tot din mine a venit. Acum insa… mi-e dor de nou!

In general ma raportam la trecut atunci cand venea vorba de dor. Acum o fac privind luuuuung in fata! Si am decis ca voi alerga in directia asta. Carpe diem! Voi culege din toate cate un pic pentru a ma hrani.

Deocamdata sunt la stadiul de tatonare. Incerc sa am mai mut curaj, de multe ori profit de imensa inconstienta si incep sa ma misc… Cat de mult ma poate umple sentimentul asta!

Pentru ca am lasat multe dorinte sufocate acum am decis sa le dau viata. Diseara materializez una dintre ele. E o dorinta marunta a mea. Dar realizarea ei va face lucruri marete. Promit ca revin cu detalii.

Voi fi frumoasa diseara, voi fi tomnatica!