NU

…am bani nici de-o ceapa degerata . Si da, culmea e ca fix de o ceapa as avea acu nevoie. Una maaaaaee insa. NU degerata, mi-am pus in gand sa ma folosesc de ea. NU ca sa arunc cu ea dupa politicieni sau dusmani, nici ca sa huiduiesc la vreun concert, nici ca sa-mi produc lacrimi pe care sa le transform in reale prin cuvinte. La capitolul asta ma descurc si singura. Ca sa o gatesc. De asta o voiam. Dar NU e.

Saptamana plina cu lipsuri. Multe si atat de variate incat nu mai stiu cum sa le retez cu agerimea …. Agerimea  a ce pana la urma? Ca nici nu mai stiu. Nu e obisnuinta, desi sunt destul de obsinuita cu ele. Cred ca e ceva mai mult. Inertie poate. Sau poate anticorpi. Sau si mai bine, un grad infim de indiferenta. Deh… e ceva din mine care a reusit sa duca lupte pana la capat desi se plange mai rau ca o baba. Nu mereu, dar din cand in cand si atunci bine.

Acu sa va fac o scurta descriere a ceea ce am devenit pe parcurs. O acritura. E samburele. Il voi intrupa insa. Poate ca mi se trage de la lamaile prea multe pe care le mananc cu gura plina, storcandu-le cu limba fiece picur de substanta. Conform dexului cica o acritura e un epitet. Daaa…  cititi si voi de nu imi dati crezare. Las la indemana  cui ma mai cunoaste inca (nu din vedere, ci doar vazand in/prin mine) sa aprecieze si nota ursuza atribuita.

Cum mai sunt? Poi… se pare ca nu  impletesc doar fulare, ci si frustrari, dezamagiri, vise afundate. Dar despre asta in caietul meu mai multe. NU aici. C-asa mi-e  mie alegerea. Si daca cred ca sunt toata un suflet, atunci da, e a lui alegerea. A mea, a lui.

Eh… si mai sunt si fericita. Dar neinteleasa se pare. Si clar atribuite mi-s incapatanarea, nejustificarea comportamentului… si altele. Dar iara… toate cu leaga foarte bine cu variatiile de sens ale epitetului!

Am fugit ca tre’  sa vaz cum fac cu ceapa mica avuta si cu cea mare absenta!